Evenimente

book club
~Drumul unei păsări phoenix~

WOMENESTEEM INTERNATIONAL 

Moderator și Invitat eveniment

Cu toate avantajele ei, dezvoltarea rapidă a tehnologiei din ultimele decenii, a determinat o scădere a numărului de cititori de carte, mai ales în rândul tinerilor. În acest context, WomenEsteem International își propune să creeze spații virtuale de conexiune atât cu alți cititori, cât și cu autori și cu operele lor. 

Dacă și tu simți cum cărțile alimentează  starea de bine în mod natural, te invităm alături de noi în această serie de întâlniri lunare.

Să le onorăm, să le apreciem, să călătorim prin poveștile lor!

Diana-Maria Georgescu

Autor și Fondator WomenEsteem International 

”Ştiu că m-am născut să scriu / Dar managementu-i un rachiu, / te ia de cap şi te doboară / și-aşa laşi scrisul într-o gară. / Însă acum am revenit / Și merg până la infinit, / cu vocea sufletului meu / ruptă din însuși Dumnezeu.”

Antonia Spice

Autor și Invitat special WomenEsteem International 

”Sunt un cetățean al lumii trăind în Bruxelles, cu 2 diplome (Drept european & Limbi străine) și care vorbeste 8 limbi straine: română, franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă, olandeză, portugheză.”

Contribuția noastră la starea ta de bine

Cărțile sunt sursă inepuizabilă de inspirație, de imaginație și personificare într-o viață pe care nu am trait-o, dar pe care poate ne-ar fi plăcut să o trăim. Cărțile sunt o ușă către o altă realitate, care abia așteaptă să fie deschisă. Sunt seva și mirajul serilor de iarnă, sau a zilelor toride pe malul mării unde preferăm să ne lăsăm mintea să se bucure de vacanță vagabondând prin imagini pe care doar privirea ei le poate crea.
Cărțile sunt cunoaștere și educație, sunt creștere și speranță, sunt iubire și magie. Și pentru că preferăm să ne hrănim mintea și sufletul cu vibrații care să ne creeze stări de bine, vă invităm la întâlnirile noastre lunare ”Book Club”!
 

Continuăm seria din acest an cu un invitat special, Antonia Spice, un suflet românesc mutat în Bruxelles, o doamnă minunată și încercată de viață, din ale cărei focuri a învățat să meșterească minuni sub formă de cuvinte ce povestesc drumul unei adevărate păsări Phoenix.

Pe scurt, ce vom face în cadrul acestei întâlniri?
  1. Construim poduri de cuvinte și energii hrănitoare care să ne alimenteze starea de bine prin conexiuni profunde cu cei cu care împărțim pasiunea pentru citit și scris. Cum?
    • Prezentându-ne și cunoscându-ne cu iubitorii de cărți, de scris, de vagabondat prin povești.
    • Prezentând pe scurt cărțile noastre preferate, aceasta fiind o ocazie de a ne îmbogăți pe baza experienței celor care le-au citit deja.

2. Cunoaștem autori consacrați sau debutanți și ulterior le putem susține opera citind ceea ce au scris.

    • Cum am anunțat mai sus, pentru ediția de luna aceasta, avem plăcerea să v-o prezentăm pe invitata noastră specială, scriitoarea Antonia Spice, cu care vom vorbi despre “Euphoria or how to transform life’s dust into gold” (Euforia sau cum să tranformi praful vieții în aur).

      ”Euforia este un roman autobiografic, care povestește despre experiența și lupta mea cu tulburarea bipolară și despre alte schimbări radicale, care mi-au transformat complet viața!” – Antonia Spice


3. Susținem doritorii de a scrie și publica povestea lor.

    • Aici vom pune sub lumina reflectoarelor acele persoane care scriu poezie, proză și orice altceva ce folosește magia cuvântului. Pot fi persoane care doresc să publice o carte și pentru care exercițiul citirii și încurajarea comunității poate însemna o reală susținere în acest proces

4. Introducem Cartea lunii!

    • Recomandarea va fi prezentată de Elena-Carmen Lincă, membru fondator al Asociației WomenEsteem International, Profesor de Limba Engleză și Limba Germană și o mare pasionată de lumea magică a cărților.

Află mai multe despre Moderatorul WEI

Întâlnirea va fi moderată de  Diana-Maria Georgescu, Fondator și Președinte al Asociației și Comunității WomenEsteem International, autor al volumului de poezie ”118 Fețe de Lumină” lansat în 2019 în cadrul Târgului de carte Gaudemus Radio România București, și al blog-ului personal https://my-inner-peace.com/ unde publică în limba engleză atât articole de călătorie pe baza experiențelor avute în Thailanda, în Iordania și pe Camino de Santiago de Compostela, cât și poezii în limbile română și engleză.
Mai multe despre activitatea literară a Dianei aici: 

Află mai multe despre Invitatul Special WEI

”Mă autodefinesc prin aceste 3 cuvinte: Perseverentă, Generoasă și Solară!

Sunt un cetățean al lumii trăind în Bruxelles, cu 2 diplome (Drept european & Limbi străine) și care vorbeste 8 limbi straine: română, franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă, olandeză, portugheză.

Postul meu de avocat pe achiziții publice (șefă de sector), în cadrul unei organizații internaționale, îmi conferă mediul multicultural și multilingv, în care mi-am dorit întotdeauna să lucrez.

Scrisul și călătoriile, fructele de mare și șampania, pictatul cu rășină epoxidică, badmintonul și petanque sunt pasiunile mele! 

Euforia este un roman autobiografic, care povestește despre experiența și lupta mea cu tulburarea bipolară și despre alte schimbări radicale, care mi-au transformat complet viața!

M-am  îngrășat 30 kg într-un an din cauza medicamentelor pentru tulburarea mea bipolară și acest lucru este o altă luptă uriașă psihologică pentru mine în fiecare zi.

Doresc să creez un impact cu cartea mea, care îmi va permite să devin și mai mult un model în societate, prin diseminarea de mesaje de pozitivitate corporală. Pentru că acest lucru îmi va permite și mai mult să joc un rol activ în încurajarea celorlalte persoane cu tulburare bipolară să-și exprime frumusețea și creativitatea lor.

Ca avocat al sănătății mintale și emoționale, vreau să îi inspir pe ceilalți nu pentru a fi ca mine, ci pentru a fi mai mult ca ei înșiși.” – Antonia Spice

Ce îți poate oferi participarea la acest eveniment

  • Conectarea cu oameni noi care iubesc cărțile
  • Conectarea cu autori mai mult sau mai puțin cunoscuți
  • Inspirația de a citi noi cărți recomandate de ceilalți participanți
  • Dacă ești autor, inspirația de a aborda noi teme pentru cărțile tale
  • Stare de bine și bucuria de a împărțăși cu ceilalți una dintre pasiunile tale

Acest eveniment va avea loc

ONLINE

După ce ai completat formularul de înscriere, vei primi un e-mail cu link-ul de acces în baza căruia vei putea participa la ”Book Club”.

DOAR persoanele înregistrare prin intermediului formularului de înscriere care poate fi accesat prin butonul de mai jos, vor primi link-ul de acces la acest eveniment.