Copiii în mod natural sunt plini de iubire şi iau relaţiile aşa cum vin, cu inocenţă şi deschidere. Dacă se supără, le trece repede şi sunt gata să continue cu aceeaşi încântare, curiozitate şi iubire. Pentru ei nu este greu să revină rapid la armonie şi bucurie.
Atunci ce se întâmplă pe parcurs, cum se face că ne îndepărtăm de această stare naturală? Cum ajungem în relaţii care se deteriorează şi cum le facem să funcţioneze?
Suntem condiţionaţi genetic pentru relaţii armonioase cu oamenii şi cu natura.
Suntem condiţionaţi genetic şi pentru a fi atenţi la pericole de tot felul, astfel încât să ne putem proteja. Suntem atenţi la pericole, ne mutăm atenţia pe ce poate să nu funcţioneze şi uităm de echilibrul primordial.
Oamenii au primit în dar o MINTE. O dată cu evoluţia, aceasta devine mai complexă și de aceea poate deveni mai dificil să rămânem la simplitatea şi naturaleţea relaţiilor.
Şi totuşi, este posibil să avem relaţii pline de armonie şi pasiune în timp ce avem o minte complexă. MINTEA poate fi antrenată pentru asta. De fapt, ea ne ajută să atingem noi potenţialuri de creativitate, intimitate, pasiune, magnetism, comunicare şi conexiune, ceva ce nu am fi putut experimenta altfel.
Pentru a antrena această parte, am pregătit pentru voi cursul ”Născut pentru a avea relații în armonie”, care te ajută să foloseşti direct exerciţii şi strategii bazate pe cele mai recente cercetări în domeniul psihologiei relaţiilor.
Vei primi informaţie de calitate, astfel încât să poţi obţine orice rezultate îţi doreşti. Obţinerea rezultatelor depinde numai de tine şi de cum pui în aplicare ce ai învăţat. Poate că nu o să funcționeze din prima, însă dacă îți dai voie să încerci, o să fie cea mai frumoasă aventură a vieții tale. Noi îți putem garanta că vei primi instrumentele şi metodele de lucru pentru a o face cu succes.
Acest curs este pentru tine dacă:
În esență, totul porneşte de la relaţia cu tine însuţi şi poate fi foarte simplu. De aceea, suntem aici să te asistăm în redescoperirea stării tale naturale, pe care să o îndrepți spre noi culmi ale creativității și împlinirii.
Accesează acum cursul nostru cu un click aici: ”Născut pentru a avea relații în armonie”, pentru a descoperi ceea ce ți-am pregătit.
Autor: Irina Pârvu